Nulla Moralitas

                                                                                               Nocturnă                                                                                 Lunca plină de rouă                                                                    ...

                                                     Toamna copilăriei                                                         Toamna,   cu soarele lui octombrie    în păr,   pășește ușor,   peste miriștile goale care mai miros  a vară. Ierburile uscate câte mai sunt prin livezi,  șoptesc trist, privind cu melancolie cum cad peste ele frunze ruginii. Salcâmii singuratici, martorii copilăriei mele,  privesc alb peste câmpurile pustii.  L iniștea de pe luncă începe să urce agale spre cerul ce stă în așteptare, alături de privirea  de pe urmă  a Bunicii, ca un  omagiu final adu...

                                                                                  În lumina răsăritului          Niciodată  marea nu i se păruse mai frumoasă!Pentru că n-o cunoscuse.Nu marea ci pe ea.           Avea ceva din răcoarea dimineților de vară,din parfumul de struguri copți al  nopților de toamnă timpurie,și peste toate,mirosea a alge, a soare și ei bine da, a trup de femeie copt în care clocoteau seve răvășitoare.        Trecuse pe lângă el îndreptându-se către un mic golf,ascuns după stânca ce pătrundea ca un pinten în apa de smarald.Cunoștea locul,pentru că de patru zile de când ajunsese în insulă,aici stătea el la soare ca o șopârlă,iar la aproape ...

                                                                    Timpul  celor ce nu mai sunt     Pe coline iarba era arsă de soarele unei veri care plecase ieri spre nicăieri.Valurile de pământ parcă se întindeau de la marginea pământului,până la marginea cerului.     Salcâmii rari,erau goi,strâmbi și scălâmbi.Aveau crengile ca niște degete deșucheate,înfipte în părul unei toamne târzii.Era un noiembrie ursuz,urâcios și friguros.     În jur tăcere.O tăcere stranie și grea,ca o așteptare fără sfârșit     De undeva,de niciunde,apăru o căruță trasă de un cal orb.Hățurile erau în mâinile unei arătări de om,bărbat ori femeie,tot una,care privea cu atenție când în dreapta când în stânga.Pentru că nu găsea ce căuta,scuipa  cu ciudă o dată ...