Toamna copilăriei
Toamna,
cu soarele lui octombrie
în păr,
pășește ușor,
peste miriștile goale
care mai miros
a vară.
Ierburile uscate
câte mai sunt
prin livezi,
șoptesc trist,
privind cu melancolie
cum cad peste ele
frunze ruginii.
Salcâmii singuratici,
martorii copilăriei mele,
privesc alb
peste câmpurile pustii.
Liniștea de pe luncă
începe să urce agale
spre cerul
ce stă în așteptare,
alături de privirea
de pe urmă
a Bunicii,
ca un omagiu final
adus copilăriei...
Comentarii