Caragiale fără cuvinte
Nulla Moralitas
Caragiale fără cuvinte
Deunăzi,un bun prieten îmi trimite un filmuleţ cu un aurolac.Gol puşcă,se spăla cu râvnă pe părţile intime în Fântâna Cântătoare din faţa Primăriei Piteşti!
Am mai văzut şi la case mai mari( Paris,Roma,Veneţia,ş.a).Ce a fost unicat la noi,faptul că în piaţa publică erau pe lângă porumbei(care nu s-au arătat foarte interesaţi),şi nepoţei cu bunicii aferenţi lângă ei.
Reacţia ultimilor,a fost de a-i lua în braţe pe primii,şi de a întoarce spatele realităţii.
Sigur că în aceeaşi piaţă se aflau şi bărbaţi în toată firea,unul din ei fiind chiar autorul filmării.Care în final se amuză de spectacolul oripilant pentru cei mici.
Nicio reacţie de a-l scoate pe intrus din câmpul vizual al copiilor şi femeilor care se aflau sau treceau prin zonă.
Intervenţia ulterioară a poliţiei,a fost de natură să pună capăt imaginilor groteşti furnizate de acel om cu minţile plecate în vacanţă.
Prietenul se întreba revoltat,unde e reacţia opiniei publice?!
Păi cum unde e?Cameramanul n-a râs?Bărbaţii care treceau prin piaţă,n-au ignorat pângărirea ochilor copiilor?Toţi cei prezenţi,n-au fost indiferenţi la etalarea în public a organelor genitale ale amărâtului?
Ce?!Astea nu sunt reacţii?
Intr-o ţară în care anormalul este perceput şi trăit ca normal,într-un stat în care la cel mai înalt nivel,negociem cu Constituţia şi cu legile,la un popor care consideră că miştoul este atitudinea firească în orice împrejurare,reacţia opiniei publice nu poate fi alta!
Halal ţară,halal popor!
Trăiască ura,dezbinarea şi indiferenţa între oameni!
Trăiască şi înflorească cultura şi civilizaţia manelistă,împreună cu produsele ei!
Caragiale dacă apuca vremurile de azi,sunt convins că rămânea fără cuvinte...Aferim!

Comentarii